Cityscapes - poze de oraş...

De un experiment foto inedit am avut parte! Fiind şi eu elev la Şcoala de Arte din Tîrgu Mureş, secţiunea foto, am primit ca şi temă de casă, de a face poze cu un aparat fotografic de unică folosinţă, ceva de gen 4 ron la Auchan. Într-un plastic ieftin, aparatul avea un film color cu ISO 200 şi 24 de poziţii, o rotiţă de derulare, un vizor din plastic neprimitor şi importantul buton de declanşare. Într-un cuvânt, point-and-shoot! ... bine na, în trei cuvinte... Simplificând actul fotografic la extremă, unde singura preocupare era doar încadrarea şi subiectul ales, m-am aventurat şi eu de a-mi face tema cu mare entuziasm. Cityscapes... poze de oraş... instantanee... norocul meu că am prins vreme decentă, chiar soare la început. M-a pufnit râsul când am realizat că, după primele cadre, încercam să apăs inexistentul buton de review pentru a-mi verifica cadrele trase pe inexistentul LCD... old habits die hard...asa-i?

Ce să zic, am terminat filmul repede... poate prea repede, datorită entuziasmului sau... senzaţiei de degajare derivând din lipsa de preocupare pentru apertură, timp de declanşare sau histogramă... apropos... nu prea îmi pasă de histogramă, dealtfel... Revenind, pot afirma că cel mai important lucru în fotografie, cum bine ştiu deja unii, este lumina, urmat de subiect, respectiv de compoziţie, nicidecum megapixelii, marca aparatului (.. da da, ştiu, Nikon rulez... but who cares? ) sau luminozitatea lentilei frontale. Da?

Concluzionând experimentul... nu pot să zic decât, people get out and point-and-shoot! Dar înainte de a apăsa acel buton... gândiţi! ... că nu strică deloc! ... sau... efectele vor apărea după o perioadă de latenţă? Cine ştie... Peace!

Duminică... din nou!

Cum am promis... am mers din nou să pozăm berze.... adică să rectific! Primesc telefon de la Călin sâmbăta după masă, că el a ieşit singur la pozat dimineaţa, în aceeaşi locaţie, tot ora şase dimineaţa şi surpriză, nici urmă de berze din nou. Ok, am zis, discut cu Péter şi am hotărât să mergem mai departe, la lacurile de la Fărăgău... Echipat lejer, pentru o plimbare la margine de lac, am pornit în aceeaşi oră, aceaşi formaţie către lacuri. Când trecem lângă locaţia de săptămâna trecută, observăm pe câmp, de la drum cam 200 de metrii, două berze gingaşe scormonând în iarba udă de roua dimineţii. Repede am montat lentila tele şi m-am aventurat către berzele ce îşi căutau calm şi tacticos micul dejun. Cu corpul aplecat am înanitat eu şi Călin, uşor distanţati unul de altul, către cele două berze... mascându-mi apropierea cu o tufă ce a crescut în mijlocul câmpului... defapt defilam pe lângă cultura de orz, în pantofi de oraş, jeans-i şi bulgări de pământ ce se organizau în mod haotic pe talpa pantofului semipermeabil. Péter a fost mai isteţ.. şi-a montat tele-ul mai lung şi ne-a pozat pe noi cum ne chinuim şi asta din confortul asfaltului uscat de la marginea şoselei... Am pozat şi eu ce am putut, dar 200 mm este frustrant de scurt în a poza berze... defapt nu prea ai ce căuta cu 200 mm în wildlife photography. Asta deja îmi era clar după primul minut cănd încercam imortalizarea berzelor... deci mare lucru nu a ieşit, asta am vrut să spun. Când prima barză şi-a luat zborul către cuib cam tot pe atunci mi-am luat şi eu gândul de la participarea la concursul foto cu pricina... Next year, am zis eu.
Într-un final am văzut lacurile, plin de peşti, la care stau mărturie sutele de pescari, care au venit cu mic cu mare, maşina, cort, barcă gonflabilă, familie, căţel şi un portbagaj plin de optimism, pentru a se relaxa departe de forfota oraşului. Atunci am realizat şi eu esenţa zilei de duminică... odihna! Da, odihna, relaxarea... noţiuni pe care le-am îmbrăţişat instant, iar în drum către drumul principal am pozat numai din maşină, relaxat, savurând micile imperfecţiuni ale naturii... desigur am mai coborât la un lac, aşa, de formă, să-mi mişc degetele ce se destindeau prea leneşi în şosetele ude din pantofii mei decoraţi cu noroi.
Pentru încheiere, vă prezint pozele, fără pretenţii artistice, doar poze, aşa.. de relaxare.
A, era să uit... am mâncat şi omleta promisă în dimineaţa aceea! Şi ca o satisfacţie personală, am făcut şi o poză cu berze în stâlp... ce erau mai aproape... şi se relaxau ... în fond, era duminică, nu?

Verdele De Duminică Dimineaţă...

Febra era mare! Calm, că nu despre temperatura tegumentară, măsurabilă în zona axilară vreau să povestesc aici, ci despre febra de care eram cuprins în ziua de duminică, când m-am trezit să plec la pozat de berze! Da, berze albe... pentru un concurs foto local, unde se oferă şi premii în bani! Ocazional pot fi şi eu foarte materialist, mai ales de când îmi iau în cap că am nevoie de o lentilă... din aceea mai scumpă, desigur... dar mai bine să nu întru în aceste amănunte... cum ziceam, berze albe! Verificat google, când răsare soarele, întrebat prealabil pacienţii mei din Dumbrăvioara unde, când şi cum pot găsii în miez de acţiune berze albe, încărcat acumulatorii pentru aparat, pus Nokia să sune la 5:45 ( a.m. desigur... ) noaptea când m-am pus în pat, mi-am închis ochii şi am început să-mi vizualizez cadrul perfect cu barza albă, cu care intenţionam să câştig măcar un loc onorabil, cu premii în bani!
Ora 6:10 'neaţa eram deja în Fiesta condus de Péter şi în timp ce ne opream în staţie să-l luăm şi pe Călin, mi-am revizualizat mental poza pe care vroiam să obţin pentru concurs. Savuram şi aranjam în cortexul meu, detaliile din cadru, unghiul şi încadrarea după care tânjeam cu aşa ardoare. Conversaţia din maşină s-a terminat sublim, când am ajuns la locaţia optată, la ora 6:30 trecute fix, când soarele căţăra-se deja cu un centimetru deasupra dealului... între sat si râul Mureş, câmp deschis, verde, întins... şi pustiu. Mă uit în stânga drumului pe care am poposit, nimic.... în dreapta... berze albe ioc! Hm... ok, am zis... să aşteptăm un pic. Altă idee mai logică nu am avut... nu la ora aceea şi nu fără priza mea de cofeină matinală luată în mod egoist pe stomacul gol. Şi am început să ne plimbăm, încurajându-ne reciproc că berzele vor apărea... e doar o chestiune de timp... iar până atunci să pozăm ceva, dacă tot am ieşit din patul cald... duminică... Preocuparea lui Péter de a trage cadre bune cu lentile m42 montat pe Canon, cât obţinerea unui d.o.f. cât mai îngust a lui Călin, cu lentila din dotare de pe Nikon, m-a făcut să uit de frustrarea cauzată de personalitatea imprevizibilă a acestor creaturi cu cioc roşu... Din explicaţiile date şi exemple de încadrare şi apertură, am adunat câteva cadre matinale pe cardul de 2 GB... şi timpul parcă a zburat... mai majestuos decăt aceste berze albe în plin sezon de împerechere...
Doar azi am revăzut cadrele... am resimţit razele soarelui din duminica cu pricina... am redescoperit verdele de duminică dimineaţă ... şi am retrăit gustul omletei de duminică, cu ceapă verde şi slănină în făşii promise de cineva, cândva împreună cu o cană mare de lapte cu cacao... Aceste lucruri m-au facut să postez cadrele ce urmează, cu verde, cu soare, cu roua de duminică de dimineaţă... şi fără berze!
Normal, sâmbătă noaptea, adică mâine, visez din nou cu berze albe!!! Noapte bună!

AG Weinberger, 8 mai 2009 - Tîrgu Mureş

Aşteptam seara de vineri, să mă întălnesc cu acest om charismatic! Atmosferă placută în Irish Pub... un pic sunetul era prea tare pentru urechile mele sensibile, dar asta m-a deranjat doar în primele 10 minute... apoi.. apoi am savurat pe deplin pofta de viaţă a lui A.G. transpus pe acordurile de chitară Fender, ce purta cu stoicism virtuozitatea individuală a artistului de blues. Recunosc, am mers acolo să fac "ceva poze", dar deseori, în timp ce click-ăiam cu aparatul foto, am fost răpit de şarmul muzical ce umplea sala mică a restaurantului. Un concert restrâns, intim, pentru plătitori... un concert ce a avut loc în cadrul Campaniei Împotriva Recesiunii Mentale, cum ne-a prezenta-o A.G. Cu un autograf, 3 CD-uri şi un breloc bonus m-am întors acasă în miez de noapte... şi multe cadre pe card, din care am facut o scurtă selecţie, mentru cei care nu au fost acolo.... Pot să spun cu mâna pe inimă că merită să mai ieşi din febra concertelor cu intrare liberă, să scoţi un ban din buzunar şi să participi la câte un concert de acest gen, concert pe care artistul Weinberger l-a prezentat după cum urmează: "Veniţi şi implicaţi-vă! Ajutaţi-vă să deveniţi contemporani cu voi înşivă... - acesta ar fi mesajul pe care îl adresăm fanilor noştri din Tg.Mureş. Dacă turneul precedent a numărat 94 de concerte, ne asteptăm ca „Interzis FM – vezi muzici ce nu auzi la radio” să reunească şi mai mulţi iubitori de muzică de calitate, contribuind, împreună, la regenerarea ţesutului muzical al acestei Românii demne şi mândre, din care şi TU faci parte” ... NO more COMMENT.

Fotoni si Pixeli - EPILOG

... şi uite aşa a trecut şi expoziţia mea de debut. Am ajuns să ocup spaţiu şi in câteva ziare locale...
Acum din urmă pot spune că a fost o experientă binevenită din mai multe motive. Ceea ce mă încântă, pe lîngă afluxul mare de vizitatori, atât la vernisaj, cât şi după, este ca am vândut 3 fotografii. Calm, că nu m-am îmbogăţit... nu încă... deci calm. Dar e îmbucurător ca să ştii că fotografia ta va atârna undeva, nu ca un cadou din partea ta, ci ca o decizie personală a unui individ, care din motive egoistice doreşte să-ţi revadă zilnic aceaşi poza... Găsesc acest lucru destul de interesant, în lumea asta, în care participăm involuntar la diverse scenarii şi show-uri deseori împinse spre dezgust şi disperare, mă rog, aşa îmi pare mie de aici... Acest filmuleţ a fost făcut (filmat, editat, mixat...) de un alt fotograf, Adi Duka.

ca incheiere, ce nu se prea distinge pe film, atât: Life suxx... and then you buy Nikon! Prietenii ştiu de ce!

Gala K1 Targu Mures - 10 aprilie 2009

Azi nu am chef de texte. Am fost acolo, pentru o scurta perioada de vreme, am zis sa-mi incerc norocul... adica aveam in minte cam ce si cum as vrea sa pozez... dar lucrurile cam stau altfel, cand esti la margine de ring. In primul rand e bine sa stii cam ce se petrece acolo, sa citesti miscarile celor din ring... dar sa nu te lasi absorbit de eveniment.. cum am patit eu la primul meci... pina m-am trezit, gata.. knock-out. Corzile sunt un element care te pot incurca tare rau... sau nu. Asta iar de tine depinde cum exploatezi. Nu am putut sa stau decat pana la pauza... si postez aceste cadre pe care eu le consider mai reprezentative. Per ansamblu, la o asemenea gala e bine sa ai un UWA sau macar un wide decent, sa fi imun la zgomot respectiv la fumul cu gust de vanilie ce se baga cu mare candoare... ca da bine la impresia artistica... ma rog. enjoy! sau nu! :)

EXPOZITIE FOTOGRAFICA DE DEBUT

Feri bácsi ...

Rég lehetett, pontosan nem is emlékszem vissza, pedig őhozzá képest suhanc vagyok, hogy mikor is találkoztunk először. Szégyellhetem is most magam. Na de nem is erről van most szó.

Persze, ismerkedésünktől eltelt egy jónéhány esztendő, azóta a kapcsolatunk is szépen alakulgatott, pontosabban én kezelgettem, ápolgattam fogait s ő mindig illedelmesen meg is jegyezte nemes beavatkozásommal való egyet nem értését. Barbár dolognak tartotta ha valaki fehér köpönyegben hegyes tűvel, ártatlanul bambuló páciensek halvány rózsaszínű gingivájába döfködni merészelte az érzéstelenítőt, akár nemesen humánus célból is. Felháborítónak tartotta azt is, ha netalán Röntgen felvételt igényeltem volna valamely fogáról is... mit mondjak, kész élvezet volt neki dolgozni, miközben két korty víz tisztes távolsága között csak úgy sziporkázott a szellemes megjegyzésektől a rendelő. Na de nem is erről van most szó.

Idők során nekem is sikerült emberközelségbe kerülni Feri bácsival, többnyire hozzásegített az öreg makacssága. Igen, makacs egy úriember ez a Feri bácsi. Más már rég a környéken levő parkokban sétáltatja unokáit e nemes és tartalmas kor elérése után, de nem Feri bácsi... nem. Módszeresen elsajátította az ablak nevű szoft BuFu verziójának kényes csínját-bínját, s nekilátott a világháló teljes feltárására... persze, ez nem volt elég, csak egy röpke ideig, mert a következő célkitűzést már meg is álmodta... meg fogja hódítani az internetet, meg biza... szavaival, gondolataival... sőt már nem idegenkedik a képzőművészet egyéb ágaitól sem. Aki képes három másodperc alatt vonalakba zárni arcképét esztétikus módon, attól a mobiltelefonnal rögzitett városképek sem idegenek, mondom én... Na de nem is erről van most szó...

Mindig mikor hozzá látogatok, többnyire halmozott problémásnak tűnő ténysorozattal fogad, melyet szépen elrendez a keserű kávém mellé, ahogy egy művészlélekhez illik...
Komótos szürcsölgetéseim között értesülök a legújabb fejleményekről, precízen körülírva a dolgok lényegének problémáit. Persze, most nem kell tévedésbe esni, nem beszelünk mi mindent össze, de azért említésre kerülnek olyan fogalmak mint URL, paradigma, elnyomások, képcsökkentés, feltöltés, a józan paraszti ész és a rücsi impegátus... no meg az export. Na de nem is erről akarok most szólni...

Nagyon tetszik nekem a falra, első látásra rendezett káoszban felfüggesztett képek közül az egyik... és mindig képes vagyok elkalandozni gyerekkori emlékeim színes világába, átnézni a lomhán gomolygó füst ködjén miközben mosolyt merítek a lelki szemeim elött feltárulkozó események töredékeiből. A kicsi, háromlábú székről osztom az észt Feri bácsinak a blogolás roppant egyszerűen idegesítő fortélyairól s közben azon morfondírozok hogy milyen szerencsés vagyok én... Az biza. Nem akárki mellett ülve nem akárkinek érzem magam. Feri bácsi melett ülve fogdoki maradok... tisztelettel! S most bevallom, hogy én már régóta tudom kicsoda rendelkezik roppant nagy tudással!
Távozásomkor a hó még mindig büszkén ragyogott s a kinti hideget roppant egyszerű volt elfelejteni a meleg kézfogás után... Mert pontosan erről akartam én szólni... a lélek melegségéről, amelyre még hőmérőt nem találtak fel... nem biza!

Téli Tárlat - Expoziţie De Iarnă

In data de 9 ianuarie a debutat traditionala expozitie fotografica de iarna a Fotoclubului din Targu Mures, in Casa Bernady, de pe str. Horea. Interesant este ca in aceasta expozite sunt prezentate cadre realizate in anul precedent de membrii fotoclubului, cadre inca ne-expuse altundeva ... Ceea ce a diferit anul acesta, de anul precedent, a fost ca si eu am avut 4 cadre atarnate pe perete... nu e mare lucru, dar sper ca prin acest debut al noului an, sa am sansa ca sa-mi fie acceptate lucrarile fotografice in diverse expozitii. Daca nu.. asta e! mai incercam si la anul!

Deschiderea expozitiei a fost una fara mare tam-tam, s-a amintit ca acum170 de ani, intr-o sesiune a Academiei Franceze, in data de 7 ianuarei, 1839, au fost prezentate prima oara, "imaginile desenate cu lumina", inventia lui Louis Daguerre .
Bun, nu are sens sa lungesc vorba, educatia culturala e accesibila via google, asa ca nu-mi ramane decat sa va arat ce cadre am indraznit sa atarn si eu pe perete, si sa va doresc vizionare placuta la slideshow...

ANUL 2008 PE FILM

Stiu, aici ar trebui sa scriu ceva inteligent si sclipitor... ma rog. Am preferat sa fac o retrospectiva din cadrele ce am tras pe film anul trecut, poze ce am tras pentru a-mi imbogatii cultura fotografica... nimic special, sunt doar cadre alese in mod aleator... asa cum viata ne indruma, se pare, tot aleator catre diverse destinatii... am o fire optimista, dar nu-mi place sa ma hazardez in a ura diverse formule de bunastare cu care am fost bombardat prin sms sau email... inutil, zic eu. Trecand peste diverse obiceiuri, datini si alte superstitii, pentru anul 2009 imi doresc sanatate si profit!
.. bine na... si voua asta va doresc!!! si inca ceva... Shalom!

Biertani

Biertanul face parte dintre primele aşezări germane din Ardeal. Prima atestare a numelui său datează din 1283. Ca orice aşezare săsească, avea organizare urbanistică, remarcându-se stilul franconic al şirurilor de case în jurul unei pieţe centrale, deasupra căreia se înalţă împunătoarea biserică-cetate. Impresionantul monument de cult îmbină armonios stilul gotic cu cel al renaşterii, apărat fiind de trei ziduri de incintă cu turnuri şi bastioane medievale. Prima incintă a cetatii este atribuită secolului al 12-lea, când probabil a fost ridicată şi prima biserică (Sf.Maria). Biserica actuală a fost ridicată în 1486-1524, în stil gotic-târziu. Meşteri din Viena şi Nürnberg sunt părinţii spirituali ai celor care au realizat între 1483-1513 splendidul altar al bisericii, cel mai mare din ţară, cu cele 28 de panouri pictate. Amvonul, sculptat în piatră, din 1500, opera meşterului Ulrich din Braşov, trădează puternica influenţă sud-germană. De faimă internaţională se bucură uşa sacristiei, premiată la Expoziţia Mondială din 1900 de la Paris. Biertan este un loc încarcat de istorie.

Buuuun. Cam asta poate omul afla cu acces la gugăl in ziua de azi. Biertani... incerc sa va povestesc cum am vazut-o eu, fara aspecte istorice si date demne de comemorat. Asa .. pur si simplu. Simplu cum decurge viata in acest sat, unde si ceata are personalitatea ei, permitand doar ici-colo descoperirea peisajului ce inconjoara biserica-cetate in duminica cu pricina in care am ajuns...

Recunosc, sunt atras de oameni. Prin ei, pot identifica mai usor trasaturile caracteristice unei zone, unde ma depalsez prima oara. Prin ei, viata se manifesta ca atare, nestingherit si rebel, cum deseori avem placerea sau neplacerea sa consatatam, uimiti de propria noastra limitare, impusa de perceptia personala egoista, plina de prejudecata asupra diverselor forme de viata ce se exprima in jurul nostru zi de zi. Dincolo de zidurile cetatii, unde timpul pare sa zaboveasca mult si tacticos, viata intre ulitele ce inconjoara edificiul gothic capata aspecte arhaice, unde bucuria si tristetea se impletesc in banalul cotidian.

Copiii adunati in cete se manifestau liber pe ulita vizitata de mine, impreuna cu un grup de fotografi, cu care am avut placerea sa ma reintalnesc. Rasetele sincere inundau calea noastra si ochii lor ne invitau sa ii pozam, sa ii pozam... sa ii pozam. Nu puteam rezista tentatiei de a imortaliza acele priviri ce ascundeau inocenta varstei cat si ignoranta timpului ce invaluia satul in vasmantul mirific al secolului prezent. Faptul ca multe case aveau portile larg deschise, si nici urma de om in curte m-a facut sa realizez deschiderea lor fata de viata. Fiecare curte avea povestea ei. Trista, vesela, colorata, monocroma, tot poveste era. Era o poveste asternuta in simboluri proprii, in care vorbele erau de prisos, ba chiar puteau strica magia prezentului... Nu mi-a mai ramas nimic decat sa le ascult silentios aceste povesti...

Ziua a trecut repede. Povestile personale, expuse la masa cu colegii de pasiune, dupa terminarea turului localitatii, parca erau desaturate in contrast cu viata colorata se sa asternut in fata ochiilor pret de cateva ore. Inainte de despartire, cand se parea ca totul se sfarseste cu bine, viata ne-a mai aratat o lectie amara, in maniera proprie, care avea menirea sa te faca pios in fata lui, indiferent cat de dibace erai sa-ti ascunzi zambetul amarnic... Tot atunci am ajuns la concluzie ca trebuie sa invatam sa ne bucuram si pentru lucrurile simple, banale, cele de zi cu zi... cum ar fi de exemplu doua tigari...