Ócska Piac! ... din nou.

Da, din nou. Mă puteţi acuza că nu pot depăşi banalitatea unei duminici toride, dar nu pot să neg că sunt mereu fascinat de oamenii din jurul meu. Diversitatea cromozomială, ce se întinde în faţa ochiilor la piaţa de vechituri din oraş, mereu îmi oferă o şansă egoistică de introspecţie în fascinata varietate a fenotipului uman, şansă ce o savurez de fiecare dată, când mi-se oferă ocazia. Motivul pentru care am ajuns din nou în piaţa de vechituri şi în această duminică este unul interesant, zic eu... interesant mai ales pentru Claudiu. Eu eram preocupat mai degrabă de fiabilitatea şi practicitatea unui rucsac foto, pe care tocmai achiziţionasem cu câteva zile mai devreme şi-l purtam cu stoicism pe spate în ciuda temperaturii ambientale, care nu contenea să-mi stimuleze prin mecanisme fine şi intrinseci, reglarea funcţiilor sudoripareale pielii de pe spatele meu. Mă rog, mai simplu zis, eram ud de tot pe spate... M-am orientat de data asta să surprind diverse personalităţi, caractere ale subspeciei de vânzător de duminică. Am evitat portretistica clasică şi m-am axat pe un mod mai impersonal... că dacă tot era căldură... şi soare puternic sus pe cer... m-am uitat în pamânt, mai exact jos, la picioarele vânzătorului, unde marfa expusă şi felul cum era expusă, spunea multe... totul era să-l "citeşti" cum trebuie... dar asta e o altă poveste, cu alte rime şi tâlcuri. Ia-tă la ce m-am uitat şi ce am văzut: